Stiri

 

Descopera o noua provocare - Descopera cheia comunicarii!

În orice domeniu sau pe orice treaptă ierarhică ai putea lucra, cu siguranţă la un moment dat va trebui să ţii un discurs public, fie că va fi unul în cadrul companiei, fie în afara ei, fie că va fi în faţa colegilor sau a potenţialilor clienţi. De cele mai multe ori acest lucru nu e deloc simplu de realizat. ASCIG vrea să-ţi facă munca mai uşoară şi în acest sens îți propune un proiect numit Oratorica, ce vine în sprijinul studenţilor şi al cărui scop este să-i înveţe arta vorbitului în public.

Proiectul, aflat la cea de-a şaptea ediţie, se va desfăşura în perioada 6 martie-5 aprilie şi  oferă studenţilor oportunitatea de a avea acces la informaţiile oferite de cei mai cunoscuţi traineri în domeniul comunicării. Înscrierile se vor face în perioada 18- 28 februarie.

            Ce vor învăţa participanţii în cadrul acestui proiect?

            Cu siguranţă atunci când ai avut ocazia să vorbeşti în faţa mai multor persoane au apărut unele momente în care ai simţit că nu eşti tu, ai simţit inima că îţi bate din ce în ce mai tare şi nu ai putut să spui chiar tot ceea ce gândeai. Oratorica te va ajuta să scapi de toate aceste probleme, te va face să fi mai relaxat, să ai mai multă încredere în tine şi să transformi emoţiile negative în stări pozitive.

            Ce faci dacă în timpul discursului tău îţi este adresată o întrebare care te poate bloca? Marea problemă nu ar fi că tu nu stăpânești domeniul respectiv, ci cum faci să ieşi din această încurcătură. Există însă o mulţime de trucuri pentru a face asta, trucuri pe care trainerii proiectului le ştiu şi le pot da mai departe.

            Te-ai întrebat vreodată dacă ceea ce ai vrut tu să transmiţi nu a fost recepţionat la fel? Cu siguranţă nu cuvintele au fost problema, ci modul în care ai spus lucrul respectiv şi cum ai gesticulat în acel moment. James Borg spunea despre comunicarea umană că este formată în proporţie de 93% din comunicare non-verbala, în timp ce, doar 7% din comunicare este formată din cuvinte. În cadrul trainingului de limbaj nonverbal vei avea ocazia să afli cum să-ţi foloseşti limbajul trupului în avantajul tău astfel încât expresia facială, gesturile sau mişcarea ochilor să nu îţi arate emoţiile şi nesiguranţa.

            ,,Oratorica este proiectul prin intermediul căruia am învățat cum să îmi stăpânesc emoțiile, să le folosesc în avantajul meu , cum să mă apropii de public și să le acaparez atenția pe toată durata discursului. Acum, reprezintă modalitatea prin care îi ajut la rândul meu pe studenți și să îi încurajez alături de echipa Oratorica să treacă de primele bariere ale vorbitului în public", afirmă coordonatoarea proiectului, Issabel Vîrcan.

 

 

Vrem ca tu sa stii primul tot ce misca in piata educatiei din Romania! Lasa-ne adresa ta de mail si vei fi mereu la curent cu ultimele stiri si evenimente.