Stiri

 

Curs de animatori acreditat, alaturi de instructorii cu pregatire internatională ai Fundatiei Noi Orizonturi

Curs de animatori acreditat, alaturi de instructorii cu pregatire internatională ai Fundatiei Noi Orizonturi

În perioada 24 - 31 mai 2015, cei care îşi doresc să lucreze alături de copii şi tineri şi vor să organizeze tabere educaţionale pot urma „Cursul de Animatori Centre de Vacanţă”, susţinut de Fundaţia Noi Orizonturi şi acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Înscrierile se pot face până în 8 mai 2015.

Escaladă, prim ajutor, curs de gestionare a dinamicii grupurilor şi cursuri de frânghii la joasă şi mare înălţime (construite de liderii mondiali în domeniu Project Adventure SUA), realizate într-un cadru outdoor. Acestea sunt câteva dintre activităţile ce îi îndeamnă pe participanţi să îşi depăşească limitele, mereu sub supravegherea trainerilor Fundaţiei Noi Orizonturi, cu experiență și pregătire de peste 10 ani, atât la nivel naţional cât și internațional.

Diploma ce poate fi obținută la finalul cursului, în urma examenului, le oferă absolvenților posibilitatea să lucreze ca animatori în companii private sau ONG-uri; să pregătească desfăşurarea activităţilor în centre de vacanţă sau tabere; să lucreze în domeniul ospitalității atât în țară, cât și peste hotare.

În cele 5 ediţii ale cursului, desfăşurate până acum, Fundația Noi Orizonturi a instruit aproximativ 80 de animatori, 60 dintre ei lucrând ulterior în Tabăra VIAȚA - primul program de tabere de educaţie prin aventură din România, ce foloseşte educaţia prin aventură pentru a cultiva abilităţi de viaţă şi valori pozitive în rândul tinerilor.

Cursul va avea loc în staţiunea Straja din Hunedoara şi are 15 locuri disponibile. I
nformații suplimentare: www.tabara-viata.ro, secțiunea Noutăți.

 

Vrem ca tu sa stii primul tot ce misca in piata educatiei din Romania! Lasa-ne adresa ta de mail si vei fi mereu la curent cu ultimele stiri si evenimente.